O perioada lunga de timp am facut multe fotografii de peisaj.M-am inspirat foarte mult din revistele de specialitate in acest sens.Am inceput in aceeasi perioada sa experimentez cu fotografia alb-negru.Oarecum, aveam senzatia unui timp fara sfarsit cand priveam imaginile cu oameni in alb-negru.Tot in perioada aceasta am simtit ca fotografiile cu oameni spun povesti mult mai interesante decat cele in care apar copaci sau capsuni.
Nu imi amintesc cu precizie perioada,dar intalnirea cu imaginile lui ''Salgado'' a fost pentru mine marcanta.Era ceva ce nu mai vasuzem niciodata.Compozitia,incadrarea lumina patrunzatoare-erau arta,erau reale,erau importante si folositoare.
Apoi tot in perioada aceea am pus prima data mana pe o revista care prezenta castigatorii anuali Hasselblad.Aici am gasit o imagine cu o forta pe care nu mi-o puteam explica nicicum.Era o fotografie de la un festival de tigani din Straznice (asa imi amintesc ca se chema locul respectiv).O imagine ce avea ca obiectiv semnificatia vietii pentru acei oameni defapt mai bine zis cum traiau acei oameni.Pozele nu au sunet,nu au voce dar au/nu au culoare.Prin culoare intelegi modul de exprimare,fata trista plina de ganduri dar in acelasi timp bucuria de a trai pe acest ''Pamant''.
Cu timpul am inteles ca orice fotograf ca mine si ca oricare atunci cand priveste un lucru il priveste ca pe ceva magic.
Să ne fie clar, biserica este o lume în miniatură ce reflectă curba lui Gauss în ceea ce priveşte membrii şi are ca sistem de funcţionare acelaşi capitalism al "lumii". Pentru că biserica adventistă este cea care a inovat acestă viziune este clar , din start, că virtutea toleranţei şi a umilinţei este încălcată. Cum să fi smerit dacă te consideri superior, indiferent că din punct de vedere moral sau nu, celor ce nu aparţin acestui cult. Faptul că mergi săptămânal la biserică să vezi dacă scaunul este un la fel de bun loc de dormit ca patul nu te face cu nimic mai bun decât cel care merge la un concert rock să îşi asculţi trupa preferată, dând din cap, făcând pogo, zbierând sau stă pur şi simplu drept şi ascultă. Măcar cei care merg la un concert rock merg din pasiune sinceră pentru muzică şi formaţia respectivă (că altfel n-ar da banii pe bilet) pe când adventiştii merg, nu toţi, dar o bună parte, de dragul imaginii de sine şi de dragul aparteneţei la clubul select al "poporului lui Dumnezeu", iar nu din dor de comuniune cu Domnul.În al doilea rând, nu poţi critica muzica rock că nu are un mesaj moral fiindcă muzca este artă şi se inspiră din realitate - realitatea socială sau/şi realitatea sinelui. Scopul artei este să fie estetică (ceea ce nu înseamnă doar frumos, există şi estetica urâtului), iar nu moralizatoare. Ceea ce diferă radical de scopul unei predici. Evident că o predică este mult mai moralizatoare decât un cocnert rock dar retorica şi etica NU sunt scopurile unui concert rock, cum nici o predică nu urmăreşte să fie artistică. E aberant să priveşti o trupă ca pe un promotor pentru un cult anume, ci doar poate să aibă trimiteri la anumite convingeri religioase ale compozitorului, şi deci aberant să îi critici pentru că unii fani recurg la fapte imorale.
Asa..ca rockhard ...cat mai traitzi \m/